"Porti spre...necunoscut

Aici se poate discuta despre aproape orice.
Avatar utilizator
ANDRASONI
moderator
Mesaje: 1325
Membru din: Mie Oct 12, 2011 11:33 am
Localitate: CLUJ-NAPOCA
Contact:

"Porti spre...necunoscut

Mesaj necitit de ANDRASONI »

Enigme neelucidate : Insule misterioase



În seria misterelor neelucidate se află şi multe zone terestre ce par bântuite de un blestem. Locuri din care oamenii dispar fără urmă, teritorii populate de fiinţe stranii, lovite de destine dramatice. Între ele, un loc predilect îl ocupă câteva insule ale căror enigme sunt "vii" şi în ziua de azi -

Insula Barsa-Kelmes - o poartă între două lumi

În Asia Centrală, între Kazahstan şi Uzbekistan, se întinde Marea Aral sau Marea Ostroavelor, ce odată adăpostea peste 1500 de insuliţe. Cea mai mare dintre ele, insula Barsa-Kelmes, este şi cea mai enigmatică, o insulă care de multă vreme nu mai este locuită de ni­meni. În limba kazahă, numele ei se traduce prin "insu­la dispăruţilor", căci de secole, de când a fost desco­pe­ri­tă, cei care s-au avântat în inima ei au dispărut fără ur­mă. Deasupra întinderii de pământ apare uneori o cea­ţă deasă, stranie. Sate întregi au fost înghiţite de această pâclă care, ca o umbră a morţii, pare să-şi pân­dească victimele. Locuitorii dimprejurul insulei sunt convinşi că aici se găseşte o poartă între lumi, o poartă a timpului. Se spune că prin această poartă apar adesea, în planul real, fiinţe enigmatice ce astăzi nu mai există, pă­sări cu aripi mari, cu dinţi şi cioc ascuţit, monştri ai ape­lor, creaturi ciudate, ce seamănă cu dinozaurii erei me­zozoice. Aici, ceasurile nu mai funcţionează şi tim­pul se scurge mult mai repede, o oră transformându-se într-o zi.
În secolul al XIII-lea, în timpul marilor cuceriri ale Im­periului Mongol al lui Ginghis Han, insula a servit drept refugiu pentru oamenii ce reuşeau să fugă din ca­lea hoardelor cotropitoare. Se retrăgeau aici, părăsin­du-şi casele şi salvându-şi doar viaţa. Aşteptau ca pe­ri­colul să treacă şi reveneau la pământul natal. Doar că atunci când se întorceau, constatau cu uluire că lipsiseră ani şi nu luni, aşa cum crezuseră. Vecinii sau rudele aproa­pe că nu îi recunoşteau. Insula le înghiţise cu lă­comie zeci de ani. Şi aşa, oamenii au început să creadă că acolo sălăşluieşte duhul necuratului. Deşi apele dim­prejurul insulei erau foarte bogate în peşte, niciun pes­car nu se mai încumeta să se apropie de acea zonă bles­temată.
Secolele au trecut şi oamenii au devenit mai puţin superstiţioşi. Poveştile au fost date uitării şi pe insulă au apărut noi vizitatori. În anii '50 ai secolului trecut, o parte din locuitorii unor aşezări de pe malurile Mării Aral s-au mutat pe timpul iernii pe insula Barsa-Kel­mes. Se pare că acolo vânturile erau mai domoale şi tem­­peraturile mai puţin scăzute. Dar odată cu venirea pri­măverii, oamenii nu s-au mai întors la casele lor. Alar­maţi, apropiaţii lor, ce rămăseseră pe con­tinent, au plecat să îi caute. Ajun­gând pe insulă, au desco­perit iurtele goa­le şi animalele părăsite, unele moarte de foame şi sete. Nicăieri însă nici ţipenie de om. Deşi era o zi se­nină, cu un soare ar­zător, deodată, pes­te insulă s-a lăsat o per­dea de ceaţă groasă, compactă, de formă len­ticulară. Numai ţărmul mării rămăsese însorit. Oamenii s-au împărţit în două echipe, unii au rămas să aştepte aproape de malul mării, în porţiunea lu­minoasă, alţii au plecat în căutarea dis­păruţilor, intrând în stratul gros de pâclă. Au tre­cut ore, apoi zile, şi echipa de cău­tători nu s-a mai întors. În cele din urmă, cei ră­maşi aproape de ţărm au părăsit insula şi, ajungând pe continent, au anun­­ţat de îndată autorităţile.


Alte epave...

În aceeaşi zi, un avion "Li 2" a plecat către insulă, într-un zbor de recunoaştere. Încă de depar­te, piloţii au văzut ceaţa deasă ce acoperea cea mai mare parte a ostrovului şi au ra­portat ciudatul fenomen. Apro­piindu-se, au observat că deasupra pâclei se învârt nişte obiecte rotunde, lumi­noase. "In­trau şi ieşeau din pânza de ceaţă, ca şi cum ar fi urmărit zborul avionului nos­tru", po­ves­tea căpitanul de aviaţie Grigori Men­şikov. "Ajungând la câţiva metri de­păr­tare de pâcla enigmatică, acele cea­sor­nicelor de la bord au început să se învârtă haotic şi, deodată, motoarele avionului au încetat să mai funcţioneze. Cu mare greu­tate, am reuşit să manevrăm aparatul şi să aterizăm pe ţărmul insulei. Discurile lumi­noase stă­teau nemişcate, supraveghindu-ne. Apoi, au dispărut brusc, în vălul ceţos".
Piloţii au raportat incidentul şi, la faţa locului, au sosit mai multe detaşamente de militari. Zona în care ceaţa plutea a fost ime­diat îm­prejmuită. Pentru că pâcla deja în­­ghiţise mai mulţi oameni, militarii au ho­tărât ca, în căutarea dispăruţilor, să fie tri­mişi câini. Mai mulţi cio­băneşti germani, spe­cial an­tre­naţi, au fost eliberaţi, dându-li-se comanda de cău­tare. Nici unul dintre ei nu s-a mai întors.
Atunci a fost adus un ve­hicul blindat. Toate deschi­zăturile au fost închise ermetic şi pe caroseria blin­da­tului au fost montate mai multe aparate de măsură. Me­ca­nicul conducător, "sigilat" în interior, a primit ordi­nul strict de a nu întrerupe radioemisia nici măcar o se­cun­dă. Maşina de luptă a fost legată cu un cablu me­talic şi a început treptat să înainteze în interiorul ceţii. Tan­chis­tul transmitea fără întrerupere. Vizibilitatea era ex­trem de redusă, dar militarul nu avea de raportat ni­mic spe­cial. Misiunea se desfăşura normal. Deodată, tan­­chistul amuţi. De la postul de comandă a primit imediat co­manda de întoarcere. "De ce m-aş întoarce tocmai acum?", a răspuns militarul cu un ton în care se sim­ţea pă­rerea de rău. Atunci vehiculul a început să fie tras înapoi cu ajutorul cablului metalic. Scoţând din ceaţă blindatul, militarii au observat cu uimire că acesta era învelit cu o peliculă groasă de lichid îngheţat, ce nu părea a fi totuşi gheaţă. Trapa a fost de îndată des­chisă, dar în interior, nici urmă de tanchist. Dispăruse în cel mai straniu mod.
Probele prelevate din gheaţa de pe blindat au fost ana­lizate de savanţii de la Institutul Militar Fizico-Teh­nic din Moscova, care au concluzionat că particulele de "apă" sunt de origine necunoscută, componenţa lor chimică neputând fi descifrată. Militarii au primit ordin să evacueze zona, nu înainte de a transmite populaţiei de pe coastele mării Aral avertismentul de a nu pă­trun­de pe insulă, sub niciun motiv.
Vadim Cernobrov, un renumit cercetător al feno­me­nului paranormal, preşedintele Asociaţiei Kosmopoisk (Cercetaşii planetei), este de părere că regiunea nu a fost niciodată abandonată de armată şi că acolo, în perioada sovietică, s-au desfăşurat în secret studii in­tense. "Am aflat de la foşti ofiţeri că pe insula Barsa-Kel­­mes a fost depistată o bază extraterestră. Ceaţa enig­matică nu reprezenta decât un soi de scut de pro­tecţie. Oricât de mult s-au străduit cercetătorii noştri, nu au putut descoperi elementele componente ale aces­tui scut şi, prin urmare, nu au reuşit să-l anihileze. Cert este că din interiorul pâclei ieşeau adesea aparate de zbor neidentificate, care staţionau o perioadă deasu­pra bazei militare, parcă observând activitatea din in­terior, iar apoi, cu o viteză uluitoare, dispăreau în aceeaşi ceaţă. Zeci de voluntari şi-au pierdut viaţa, intrând în pâcla întunecoasă, încercând să descopere misterul ei. Ce au văzut şi au întâlnit acolo nu se va şti probabil niciodată pentru că niciunul dintre ei nu s-a mai întors."
"In timp ce faptele sunt rigide,adevarul este flexibil."Edward A.Murphy