Enigme neelucidate : Insule misterioase
În seria misterelor neelucidate se află şi multe zone terestre ce par bântuite de un blestem. Locuri din care oamenii dispar fără urmă, teritorii populate de fiinţe stranii, lovite de destine dramatice. Între ele, un loc predilect îl ocupă câteva insule ale căror enigme sunt "vii" şi în ziua de azi -
Insula Barsa-Kelmes - o poartă între două lumi
În Asia Centrală, între Kazahstan şi Uzbekistan, se întinde Marea Aral sau Marea Ostroavelor, ce odată adăpostea peste 1500 de insuliţe. Cea mai mare dintre ele, insula Barsa-Kelmes, este şi cea mai enigmatică, o insulă care de multă vreme nu mai este locuită de nimeni. În limba kazahă, numele ei se traduce prin "insula dispăruţilor", căci de secole, de când a fost descoperită, cei care s-au avântat în inima ei au dispărut fără urmă. Deasupra întinderii de pământ apare uneori o ceaţă deasă, stranie. Sate întregi au fost înghiţite de această pâclă care, ca o umbră a morţii, pare să-şi pândească victimele. Locuitorii dimprejurul insulei sunt convinşi că aici se găseşte o poartă între lumi, o poartă a timpului. Se spune că prin această poartă apar adesea, în planul real, fiinţe enigmatice ce astăzi nu mai există, păsări cu aripi mari, cu dinţi şi cioc ascuţit, monştri ai apelor, creaturi ciudate, ce seamănă cu dinozaurii erei mezozoice. Aici, ceasurile nu mai funcţionează şi timpul se scurge mult mai repede, o oră transformându-se într-o zi.
În secolul al XIII-lea, în timpul marilor cuceriri ale Imperiului Mongol al lui Ginghis Han, insula a servit drept refugiu pentru oamenii ce reuşeau să fugă din calea hoardelor cotropitoare. Se retrăgeau aici, părăsindu-şi casele şi salvându-şi doar viaţa. Aşteptau ca pericolul să treacă şi reveneau la pământul natal. Doar că atunci când se întorceau, constatau cu uluire că lipsiseră ani şi nu luni, aşa cum crezuseră. Vecinii sau rudele aproape că nu îi recunoşteau. Insula le înghiţise cu lăcomie zeci de ani. Şi aşa, oamenii au început să creadă că acolo sălăşluieşte duhul necuratului. Deşi apele dimprejurul insulei erau foarte bogate în peşte, niciun pescar nu se mai încumeta să se apropie de acea zonă blestemată.
Secolele au trecut şi oamenii au devenit mai puţin superstiţioşi. Poveştile au fost date uitării şi pe insulă au apărut noi vizitatori. În anii '50 ai secolului trecut, o parte din locuitorii unor aşezări de pe malurile Mării Aral s-au mutat pe timpul iernii pe insula Barsa-Kelmes. Se pare că acolo vânturile erau mai domoale şi temperaturile mai puţin scăzute. Dar odată cu venirea primăverii, oamenii nu s-au mai întors la casele lor. Alarmaţi, apropiaţii lor, ce rămăseseră pe continent, au plecat să îi caute. Ajungând pe insulă, au descoperit iurtele goale şi animalele părăsite, unele moarte de foame şi sete. Nicăieri însă nici ţipenie de om. Deşi era o zi senină, cu un soare arzător, deodată, peste insulă s-a lăsat o perdea de ceaţă groasă, compactă, de formă lenticulară. Numai ţărmul mării rămăsese însorit. Oamenii s-au împărţit în două echipe, unii au rămas să aştepte aproape de malul mării, în porţiunea luminoasă, alţii au plecat în căutarea dispăruţilor, intrând în stratul gros de pâclă. Au trecut ore, apoi zile, şi echipa de căutători nu s-a mai întors. În cele din urmă, cei rămaşi aproape de ţărm au părăsit insula şi, ajungând pe continent, au anunţat de îndată autorităţile.
Alte epave...
În aceeaşi zi, un avion "Li 2" a plecat către insulă, într-un zbor de recunoaştere. Încă de departe, piloţii au văzut ceaţa deasă ce acoperea cea mai mare parte a ostrovului şi au raportat ciudatul fenomen. Apropiindu-se, au observat că deasupra pâclei se învârt nişte obiecte rotunde, luminoase. "Intrau şi ieşeau din pânza de ceaţă, ca şi cum ar fi urmărit zborul avionului nostru", povestea căpitanul de aviaţie Grigori Menşikov. "Ajungând la câţiva metri depărtare de pâcla enigmatică, acele ceasornicelor de la bord au început să se învârtă haotic şi, deodată, motoarele avionului au încetat să mai funcţioneze. Cu mare greutate, am reuşit să manevrăm aparatul şi să aterizăm pe ţărmul insulei. Discurile luminoase stăteau nemişcate, supraveghindu-ne. Apoi, au dispărut brusc, în vălul ceţos".
Piloţii au raportat incidentul şi, la faţa locului, au sosit mai multe detaşamente de militari. Zona în care ceaţa plutea a fost imediat împrejmuită. Pentru că pâcla deja înghiţise mai mulţi oameni, militarii au hotărât ca, în căutarea dispăruţilor, să fie trimişi câini. Mai mulţi ciobăneşti germani, special antrenaţi, au fost eliberaţi, dându-li-se comanda de căutare. Nici unul dintre ei nu s-a mai întors.
Atunci a fost adus un vehicul blindat. Toate deschizăturile au fost închise ermetic şi pe caroseria blindatului au fost montate mai multe aparate de măsură. Mecanicul conducător, "sigilat" în interior, a primit ordinul strict de a nu întrerupe radioemisia nici măcar o secundă. Maşina de luptă a fost legată cu un cablu metalic şi a început treptat să înainteze în interiorul ceţii. Tanchistul transmitea fără întrerupere. Vizibilitatea era extrem de redusă, dar militarul nu avea de raportat nimic special. Misiunea se desfăşura normal. Deodată, tanchistul amuţi. De la postul de comandă a primit imediat comanda de întoarcere. "De ce m-aş întoarce tocmai acum?", a răspuns militarul cu un ton în care se simţea părerea de rău. Atunci vehiculul a început să fie tras înapoi cu ajutorul cablului metalic. Scoţând din ceaţă blindatul, militarii au observat cu uimire că acesta era învelit cu o peliculă groasă de lichid îngheţat, ce nu părea a fi totuşi gheaţă. Trapa a fost de îndată deschisă, dar în interior, nici urmă de tanchist. Dispăruse în cel mai straniu mod.
Probele prelevate din gheaţa de pe blindat au fost analizate de savanţii de la Institutul Militar Fizico-Tehnic din Moscova, care au concluzionat că particulele de "apă" sunt de origine necunoscută, componenţa lor chimică neputând fi descifrată. Militarii au primit ordin să evacueze zona, nu înainte de a transmite populaţiei de pe coastele mării Aral avertismentul de a nu pătrunde pe insulă, sub niciun motiv.
Vadim Cernobrov, un renumit cercetător al fenomenului paranormal, preşedintele Asociaţiei Kosmopoisk (Cercetaşii planetei), este de părere că regiunea nu a fost niciodată abandonată de armată şi că acolo, în perioada sovietică, s-au desfăşurat în secret studii intense. "Am aflat de la foşti ofiţeri că pe insula Barsa-Kelmes a fost depistată o bază extraterestră. Ceaţa enigmatică nu reprezenta decât un soi de scut de protecţie. Oricât de mult s-au străduit cercetătorii noştri, nu au putut descoperi elementele componente ale acestui scut şi, prin urmare, nu au reuşit să-l anihileze. Cert este că din interiorul pâclei ieşeau adesea aparate de zbor neidentificate, care staţionau o perioadă deasupra bazei militare, parcă observând activitatea din interior, iar apoi, cu o viteză uluitoare, dispăreau în aceeaşi ceaţă. Zeci de voluntari şi-au pierdut viaţa, intrând în pâcla întunecoasă, încercând să descopere misterul ei. Ce au văzut şi au întâlnit acolo nu se va şti probabil niciodată pentru că niciunul dintre ei nu s-a mai întors."
"Porti spre...necunoscut
- ANDRASONI
- moderator
- Mesaje: 1325
- Membru din: Mie Oct 12, 2011 11:33 am
- Localitate: CLUJ-NAPOCA
- Contact:
"Porti spre...necunoscut
"In timp ce faptele sunt rigide,adevarul este flexibil."Edward A.Murphy