Ce trebuie sa stii despre antene si statiiCB - recomandari, explicatii

CQ de YO si totul despre undele radio
Avatar utilizator
PETRE
Site Admin
Mesaje: 4172
Membru din: Sâm Iun 18, 2011 8:38 pm

Ce trebuie sa stii despre antene si statiiCB - recomandari, explicatii

Mesaj necitit de PETRE »

.

Recomandări de la specialist privind alegerea stației CB, a antenei, instrucțiuni de montaj și utilizare.

Alegerea stației CB:

Progresul tehnologic și concurența acerbă au dus la apariția pe piață a multor modele de stații, unele simple care asigură strictul necesar unei legături radio, altele mai scumpe și mai complexe dedicate șoferilor profesioniști sau celor pretențioși care înțeleg mai bine fenomenul radio.

- Recomandăm celor începători în materie de stații, precum și celor care sunt puși în încurcătură de meniurile complexe cu multe setări, sa aleagă o stație simplă.

Condițiile de recepție în traficul radio nu sunt ca la telefonul mobil. Există interferențe care apar (vom reveni asupra acestui subiect) și mai există și un anumit nivel de zgomot natural (acel fâșâit) specific recepției FM. Din aceasta cauză toate stațiile CB au funcția Squelch (SQ) și Automatic Squelch (ASQ) care pot fi reglate astfel încât să fie liniște deplina atunci când nu vorbește nimeni.

- Pentru comoditate și reglaj rapid recomandăm stațiile cu buton rotativ al funcției Squelch.
- Mențineți un nivel cât mai scăzut al funcției Squelch (spre stânga), fix acolo unde dispare zgomotul de fond. Un nivel prea ridicat (spre dreapta) scade sensibilitatea la recepție a stației și nu se mai aud stațiile depărtate.
- Cumpărați stații CB de la specialiști... unii comercianți știu doar sa vândă.
- Nu ai nevoie pentru info-trafic de „monstruozități” care emit cu puteri gen 50-100W. Cu unda terestră tot la aceeași distanță vorbești (10-20km pentru ca fizic nu este posibil mai mult, deoarece antenele “nu se mai văd” datorita reliefului), iar cu restul de putere ajungi în ionosferă unde semnalul va fi reflectat la sute/mii de kilometri distantă, din cauza fenomenului de propagare. Doar vei reuși sa bruiezi o anumită zonă pe glob.
- Stația se montează cât mai aproape de șofer, preferabil în câmpul vizual, iar microfonul cât mai la îndemână pentru comoditate în utilizare și pentru a nu distrage atenția de la trafic în timpul folosirii.

Stațiile radio CB pe care le găsiți la www.colegu.eu au fost montate și testate de noi de mai mult timp, corespund tuturor standardelor, și au un raport preț/calitate/performanță foarte bun.

Despre antene:

Dacă ar fi fost sa le punem în ordinea importantei intre antenă și stație, antena ar fi fost pe primul loc. Nu se știe cine a parafrazat: „dacă antena nu e, nimic nu e”... lucru cu care toți cunoscătorii fenomenului radio sunt de acord.
Pentru o funcționare corecta, toate antenele CB au nevoie de un plan de masă. Nu este ca atunci când tragi un fir de masă la un bec. Drept plan de masă (sau în termeni tehnici plan radial, contragreutate de radiofrecvența, sau împământare) folosim chiar caroseria mașinii.
Din această cauză, când montăm antena pe suport fix, acesta trebuie sa aibă contact foarte bun cu caroseria mașinii. Prin intermediul suportului, tresa (împletitura) cablului coaxial este dată la masă. În acest moment apare fenomenul de rezonanță a antenei, urmând ca prin acord (calibrare) să aducem rezonanța antenei în jurul canalului 22, obținând astfel performața maxima (un raport de unde staționare SWR apropiat de valoarea 1:1), implicit o recepție desăvârșită și un randament bun la emisie deoarece întreaga energie radio va fi radiată în eter.

- Suportul fix trebuie să fie din inox pentru a nu rugini și pentru a asigura un contact bun cu caroseria, precum și din motive estetice.
- Antena trebuie montată cât mai departe de caroserie (min. 15cm) pentru a nu se afecta prea mult lobul de radiație și obținerea unui SWR cât mai aproape de valoarea 1.
- Nu tăia din lungimea cablului coaxial, trebuie lăsat de 4m, surplusul se îngrămădește cât mai dezordonat în orice spațiu disponibil. Dacă nu are mufa montata trebuie sa vezi acest video: https://www.youtube.com/watch?v=IsvdxEWWP6k
- Nu în ultimul rând trebuie ținut cont de înălțimea totală a mașinii (mai ales la camioane), pentru a nu lovi cu antena diverse obstacole provocând daune (antena se poate rupe în zona bobinei unde este din plastic).

Apare în mod just și întrebarea: Cum își ia plan de masă antena cu baza magnetică, din moment ce ea este izolată de mașină?

Soluția este pe cât de simplă, pe atât de ingenioasă. Toate bazele magnetice au lipite pe talpă o folie din aluminiu care are un contact foarte bun cu tresa (împletitura) cablului coaxial. Când antena este așezată pe mașină, folia din aluminiu de pa talpa antenei împreună cu suprafața caroseriei mașinii formează un condensator. Astfel, tresa cablului coaxial este dată la masa mașinii prin intermediul acestui condensator „virtual”, care are o capacitate măsurată de noi de cca 750pF la bazele magnetice cu diametrul de 14cm, antena devenind una rezonantă.

- Nu pune sub baza magnetică materiale textile groase. V-a depărta folia de aluminiu de tabla mașinii, deci modifică valoarea condensatorului „virtual” și scade forța de atracție a magnetului, iar antena se poate desprinde în timpul mersului datorită curentului de aer.
- Antenele cu baza magnetică sunt dedicate în special autoturismelor, sunt mobile și pot fi băgate în mașină atunci când părăsești vehiculul, ca drept măsură împotriva hoților.
- După calibrare antena se va monta doar în acel loc.
- La www.colegu.eu găsești și antene rabatabile, utile atunci când intri într-un loc mai puțin înalt, de exemplu când mergi la Mall sau intri în garaj.
- Nu recomandăm antene mai scurte de 70cm. Acelea sunt antene în principal pentru recepție și au un randament scăzut la emisie.

Și în cazul antenelor piața este invadată de multe modele. În oferta noastră încercăm să îți punem la dispoziție acele produse cu un raport preț/calitate/performanță foarte bun.


De ce fâșâie uneori stația CB??

Undele scurte au proprietatea de a se propaga în eter pe distanțe foarte mari. În banda CB (Citizen Band) la frecvența de 27Mhz, undele pleacă din antena verticală spre linia orizontului și din cauză ca Pământul este rotund, acestea ajung până în stratul ionosferic, unde sunt reflectate înapoi către pământ. Nu este cazul atunci când se comunica în trafic unde antenele „se văd” și se folosește unda directa (cca 10-25km).

În condiții de propagare radio buna (influențată de activitatea solara din timpul zilei, care ionizează atmosfera) precum și atunci când se emite cu putere mai mare de 4-8W(nu mai respectă aproape nimeni legea la nivel global), pot apărea în antena ta semnale mai slabe sau chiar puternice de la sute/mii de kilometri distanță. Într-o zi se auzea o stație în AM fix în canalul 22 care emitea tocmai din statul Tennessee SUA. Nu mai vorbesc despre unii de prin Europa.
(Cei care au stabilit cândva puterea de emisie de 4W ca putere legală in banda libera CB au fost niște oameni foarte deștepți, însă nu se respectă aceasta convenție.)

Pe lângă aceste semnale mai pot apărea în antena ta și alte perturbații care sunt produse în principal de sursele de alimentare în comutație(exista unele care nu respectă nici un standard), ale diverselor aparate pe care le deținem în case sau în unele unități economice, chiar și unele faruri cu led sau xenon bruiază. Din această cauză observi că atunci când treci pe lângă un anumit obiectiv sau chiar pe lângă o locuință, îți fâsâie foarte tare stația.

Toate aceste semnale/perturbații care ajung în stația ta, te obliga sa mărești nivelul de squelch astfel încât să ai liniște la volan. Aceeași acțiune trebuie să facă toți colegii șoferi din trafic, ori acest lucru face ca să vă scadă sensibilitatea la recepție la toți, respectiv scade distanța de comunicare. În acest moment mai reușesc sa comunice foarte bine doar cei care au antene adevărate, montate ca la manual și aduse la rezonanță în jurul canalul 22 (calibrate).

Putem ajuta cu punerea la punct a antenei perfecte în Jud. Ialomița, Loc. Coșereni, Str. Comana, Nr.4. Sunați pentru o programare: 0766.873.308

Acest articol este destinat celor neinițiați dar curioși, am încercat să explic la modul cel mai simplu. Din aceasta cauză nu am intrat în detalii tehnice sofisticate gen impedanță, reactanță, etc.


Drumuri bune Colegu!
2024 www.colegu.eu


.
Fişiere ataşate
print swr.png
print swr.png (46.56 KiB) Vizualizat de 206 ori